Am ajuns în comuna Bumbăcari în ziua de 19 iulie 1957. Pe drum, înainte de a ajunge la Brăila, Gh. Şerban şi cu Tăutu, care erau înzestraţi cu o voce frumoasă, au început să cânte nişte romanţe, încât toţi oamenii din vagon s-au adunat în jurul nostru. Un ţăran, văzând buna dispoziţie de care părea să fim cuprinşi, mă întreabă de unde suntem şi încotro mergem. La auzul veştii că venim din puşcărie, că am fost deţinuţi politici şi că acum suntem trimişi cu domiciliu obligatoriu în Bărăgan, s-a retras încet la o parte, pentru ca apoi, în interval de 3-4 minute, să ne vedem părăsiţi de toată lumea, rămânând singuri în vagon. Această retragere a oamenilor din jurul nostru ne-a permis să ne dăm seama cât de terorizată era lumea din afara închisorii.

Am fost trimis în D.O. pe timp de trei ani, în acelaşi sat împreună cu Gh. Reus şi preotul Zosim Oancea. Pe Gh. Reus îl cunoşteam încă de la Iaşi şi mai stătusem împreună în aceeaşi cameră, ceea ce ne făcea să nu ne simţim atât de singuri. Atât la însurăţei, reşedinţa raionului, cât şi la Miliţia din Bumbăcari, ni s-a atras atenţia că nu avem voie să părăsim localitatea şi, chiar dacă suntem chemaţi la raion, trebuie să anunţăm postul de Miliţie, pentru a-şi da avizul. De asemenea, oricine ar fi dorit să ne viziteze, indiferent de gradul de rudenie, era obligat să se prezinte la Miliţie, pentru a i se lua datele personale, spre a fi luat în evidenţă, această obligaţie fiind una din metodele perfide de terorizare a familiilor....

[ Read the rest ... ]