Serviciul D.D.O.(Dislocari si Domicilii Obligatorii) a functionat pana in 21 iulie 1956.Inca din anul 1949 au fost dislocati taranii care s-au rasculat in Bihor si Arad,la fel si cei din Teleorman.Acestora,impreuna cu membrii familiei,li s-a stabilit D.O. in alte regiuni decat cele din care erau originari,dupa ce li se confiscasera casele si toate bunurile,fiind supusi unei persecutii constante si de lunga durata.
Problema �fostilor mosieri� aflati cu D.O. in diverse colturi ale tarii e asociata unui cadru mai larg,care cuprinde pe de o parte ’’elemente chiabure’’si fosti actionari,proprietari de firme,de imobile,de farmacii,restaurante,carciumi,mori etc.iar.pe de alta parte,cu problema membrilor diverselor culte si diverselor partide.
In 1951 a avut loc o alta mare deplasare de populatie.Intr-o singura noapte au fost ridicate in jur de 44.000 de persoane.De data aceasta era vorba de zona de sud-vest a tarii,vizand populatia situata la 25 km de frontiera cu Iugoslavia,de pe teritoriul Banatului si a partii sud-vestice a Olteniei.Deportarea s-a facut cu intreaga familie ce ocupa aceeasi resedinta,indiferent de varsta,pe baza unor liste intocmite din timp de autoritatile locale in colaborare cu Securitatea si tinute secrete.Pentru a masca si a legitima deportarea,in ordinul de deportare era invocata necesitatea de a mentine siguranta de-a lungul frontierei iugoslave,date fiind relatiile incordate cu Tito care avusese curajul sa se opuna lui Stalin in problema colectivizarii.
O bligati sa-si paraseasca in cateva ore casele,avand dreptul de a lua cu ei doar ceea ce incapea intr-o caruta,cei ridicati in noaptea de 18 spre 19 iunie 1951(a doua zi de Rusalii in anul acela),au fost dusi la gara si imbarcati in vagoane folosite la transportul animalelor pornind intr-o directie necunoscuta.Multi credeau ca vor fi dusi in Siberia.Au ajuns,dupa o saptamana de calatorie,in vagoanele de vite pe care le-au impartit cu o alta familie sau cu animalele pe care le luase de acasa,in vasta campie din sud-estul Romaniei,in Baragan,unde au fost instalati sub cerul liber.Locul pe care, la doar cateva saptamani de la instalare au inceput construirea sub amenintare a caselor din chirpici acoperite cu paie,era marcat de un tarus cu un numar.Locul era o miriste de grau.Martorii descriu aceasta instalare fortata ca pe o adevarata batalie pentru supravietuire,marcata de lipsa acuta a apei,de cea lemnelor de incalzit,de boli,de hrana insuficienta,de supraveghere stricta,de frig,zapada si viscol,de nesiguranta,de munca istovitoare pentru a avea dreptul la ratia de paine sau pentru a inalta cat mai repede un adapost.
Localitatile construite de deportati sunt:Viisoara,Olaru,Danga,Dropia,Pelican,Ezeru ,in regiunea Bucuresti;Salcami,Rachitoasa,Movila Galdaului,Valea Viilor,Latesti,in regiunea Constanta;Mazareni,Zagna,Bumbacari,Schei,Frumusita,Rubla,in regiunea Galati.Conform unui studiu, persoanele deportate au fost clasificate de regimul comunist astfel:
-19.034 chiaburi si carciumari
-8.447 basarabeni
-3.557 macedonieni
-2.344 persoane care colaborasera cu armata germana in timpul razboiului
-1.330 cetateni straini
-1.218 persoane cu rude care fugisera in strainatate
-1.054 titoisti
-731 dusmani ai regimului socialist
-590 persoane care traiau in afara zonei de frontiera
-367 persoane care ajutasera rezistanta anticomunista
-341 criminali detinuti
-257 germani
-162 fosti mosieri si industriasi
Timp de 5 ani,satele noi din Baragan au functionat dupa modelul unor lagare de munca.Neavand voie sa se deplaseze pe o raza mai mare de 15 km.cei deportati trebuiau sa lucreze la fermele de stat din apropiere.
La 27 iulie 1955 se ia decizia 6100 prin care se ridica restrictiile D.O. unui numar de 3.692 familii.Pe langa dosarele cu cei ramasi,s-au intocmit si dosare cu cei care trebuiau sa ramana pe loc,eliberati,in marea lor majoritate prin decizia 6200 din 20 decembrie 1955.Raman pe loc dupa acest al doilea val de ridicari de D.O. un numar de 112 familii eliberate abia in 1956.Tot in decembrie 1955 se ridica restrictiile domiciliare pentru 472 de familii de nationalitate sarba.
Printre cei carora li se ridica restrictiile in prima etapa,adica in iulie 1955,sunt in special basarabeni si bucovineni,persoane foarte in varsta sau cele in care decedase capul de familie.Li se adauga un numar de 91 de familii mentionate drept ’’cazuri speciale’’care se refera in realitate la familii in care un copil care facuse armata la graniceri trecuse granita in mod ilegal in Iugoslavia.O decizie din 10 iulie 1956 indica un numar de 372 persoane carora li se ridica restrictiile domiciliare dar fara dreptul de a se stabili in raza raionului de unde au fost dislocati.Printre circumstantele agravante care au dus la prelungirea pedepsei era faptul ca detinusera mori,cinematografe,restaurante.
Repartitia pe categorii sociale ne arata statutul de ’’elemente’’dar si repartitia pe nationalitati,vina de a fi fugit de pe teritoriul URSS.Aceste familii au fost deplasate fortat in Baragan din Banat impreuna cu romanii,germanii,sarbii,maghiarii,bulgarii din aceasta regiune,dupa ce fusesera colonizate acolo in anii 1945-1947 in urma refugiului lor din 1940 sau 1944 din URSS.Asupra statutului lor de refugiati,colonisti sau fugiti din URSS se decide in functie de perspectiva:daca in 1951 vina politica e mascata prin indicarea originii(’’originari din Basarabia stabiliti pe teritoriul RPR dupa 1 iunie 1940’’) in listele facute la ridicarea D.O. sunt numiti ’’transfugi sau fugiti de pe teritoriul URSS’’.O parte dintre ei si dintre macedonieni nu vor avea voie ,la ridicarea interdictiei,sa se stabileasca in regiunile de frontiera spre care fusesera initial dirijati si de unde fusesera apoi ridicati.
Deportarea si domiciliul obligatoriu au fost resimtite ca o restrangere grava a libertatii.’’Dupa doua saptamani,mi-am zis:noi suntem ca si arestati. Numai ca suntem arestati in familie.Ne-or chemat,programat,cate o suta la Militie,ne-or pus D.O. pe buletine si ne-or obligat sa semnam o declarartie pe care or citit-o:Dom’le,dumneata esti deportat 5 ani aicea,n-ai voie sa parasesti raza de 15 km’’explica un taran din Banat care era statutul sau dupa punerea in aplicare a Deciziei MAI 200 in noaptea de Rusalii a anului 1951.Dar cele mai mari urme si traume le-a lasat aceasta perioada asupra copiilor :’’Copil fiind,nu am avut nici o jucarie.Aveam sapte ani cand am vazut cea dintai papusa’’. ’’Eram in clasa a 6-a cand am mancat prima oara ciocolata’’.

[Submitted by carmencita]